Scurt istoric al rasei Malamut de Alaska

Imagine aleatorie; click pentru dimensiunea largita.
    Malamutul de Alaska, una dintre cele mai vechi rase de caini de sanie, a fost numit dupa tribul eschimosilor Inuiti caruia i se spunea "Mahlemut". Acesti oameni s-au stabilit de-a lungul tarmului tinutului Kotzebue in nord-vestul Alaskai. Se presupune ca numele "eskimo" provine de la un cuvant folosit de un alt trib de indieni si care inseamna "mancator de carne cruda" sau ca isi are originea intr-un alt trib de indieni din nordul Canadei si insemna "purtatori de talpici", insa aceasta denumire nu este utilizata de eschimosii insisi. Tribul indienilor crescatori de Malamuti se auto-intitula "Inuit", ceea ce in limba lor inseamna "poporul". Originea acestui popor (de provenienta mongoloida) si a cainilor nu a fost stabilita cu exactitate, dar ei au fost acolo de generatii, inainte ca navigatorii asiatici sa viziteze acele tinuturi si sa se intoarca cu povesti despre "poporul bastinas care foloseste caini ca sa traga saniile". Inuitii erau vanatori priceputi. Ei traiau in grupuri si migrau in functie de sezon si de posibilitatile de hrana. Cainii le erau de folos nu doar pentru transport, ci si pentru procurarea hranei: vanau ursi polari si alte mamifere Arctice. Eschimosii aveau caini puternici si adaptati la temperaturile foarte scazute. Isi selectionau cainii empiric, dar eficient: la nastere pastrau doar puii cei mai vigurosi si, din cauza resurselor reduse de hrana, nu-si lasau femelele sa se imperecheze necontrolat.
    Indienii inuiti aveau un standard de viata inalt, pentru care munceau din greu impreuna cu cainii lor, de aceea si hrana o imparteau cu ei; omul isi hranea intai cainii, apoi manca si el. Pentru ca locuiau impreuna, nu rareori puii cainilor se amestecau printre copii, iar sugarii adormeau langa catele. Tratamentele umane aplicate cainilor au determinat formarea acestui temperament deosebit al Malamutului de Alaska, diferit al celorlaltor rase Arctice de caini de sanie.
    In ceea ce priveste vechimea rasei, unii naturalisti au afirmat ca Malamutul de Alaska este produsul lupului domesticit cu secole in urma, iar Paul Voelker, unul dintre primii crescatori de Malamuti, a afirmat ca Malamutul de Alaska este cea mai veche rasa de caini de pe continentul Nord-American si cea mai veche rasa asociata cu omul.
    Este confirmat faptul ca Malamutul de Alaska a fost folosit ca animal de povara si nu si-a pierdut niciodata identitatea. Cand Alaska a devenit colonizata de "omul alb", malamutul a fost incrucisat cu caini straini. In ultimul deceniu al secolului al XIX-lea in Alaska a inceput "Goana dupa aur", iar dintre toti cainii care puteau trage o sanie, Malamutii erau cei mai apreciati. Insa eschimosii aveau caini putini, motiv pentru care cautatorii de aur au incrucisat Malamutii cumparati de la eschimosi cu diverse rase (de exemplu cu Saint Bernard in speranta obtinerii unor caini mai buni pentru tractiune sau cu caini mai rapizi pentru a spori viteza). In ciuda incrucisarilor cu alte rase, progeniturile reveneau la tipul Spitz, originar, dupa 2-3 generatii (bineinteles in cazul in care dupa o incrucisare cu o alta rasa, urmatoarele generatii rezultau doar din monte cu Malamut). Nu supravietuiau in conditiile vitrege din Alaska si nici la efort decat cainii care mosteneau integral caracteristicile tipului arctic, dezvoltate si fixate timp de nenumarate generatii, in plus, metisii care nu mosteneu calitatile Malamutilor, mureau de foame primind doar ratia obisnuita a cainilor de sanie.
    Atractia curselor cu sanii trase de caini a devenit, de asemenea, populara, incurajand in plus incrucisarea liniilor genetice pentru a obtine caini cat mai rapizi. Cand cursele cu sanii au prosperat, la inceputul anilor 1900, rasa Malamut de Alaska a fost amestecata cu alti caini, ceea ce a determinat ca perioada 1909-1918 sa fie numita "era decaderii cainelui arctic de sanie". Din fericire, incepand cu anul 1926, competitiile sportive cu sanii trase de caini au devenit populare in Statele Unite ale Americii si a crescut si interesul in dezvoltarea si filtrararea rasei pure a Malamutului de Alaska.
    La baza cunoasterii si recunoasterii rasei Malamut de Alaska a stat Arthur Walden, cel care a adus mai multi caini din Alaska (printre care si caini de tipul celor crescuti de eschimosii inuiti) pentru a-i folosi in prima expeditie a lui Byrd. La intoarcerea din Antarctica, Walden si-a vandut cainii sotilor Eva si Milton Seely (Wonacelet, SUA), care au fondat linia numita "Kotzebue" pornind de la mascului Rowdy of Nome si femela Taku of Kotzebue. In aceeasi perioada (anii 1920-1930), in statul Michigan, Paul Voelker fonda o alta linie: M'Loot, diferita oarecum de linia Kotzebue. Din cauza divergentelor dintre adeptii celor doua linii, care nu foloseau calitatile complementare ale celor doua linii, in Vermont a aparut o a treia linie numita "Hinman" sau "Hinman-Irwin".
    Caracteristicile principale ale acestor tipuri:
  - tipul Kotzebue avea culoare gri-lupiu (wolf-grey); cap si expresie bune; omogenitate buna in privinta structurii si taliei, mai buna decat linia M'Loot; era mai mic decat Malamutul eschimosilor; pieptul prea adanc (pana la coate); temperament bun, caini mai docili, mai putin agrsivi decat cei M'Loot;
  - tipul M'Loot avea talia mai buna, erau mai mari decat cainii Kotzebue, la extreme fiind si caini cu corp prea lung si subtire; posteriorul slab angulat si cu mers rigid; tren anterior bun, proportionat; aveau urechile si botul prea lungi; roba neomogena; varietate de culori (permise); erau mai putin blanzi decat tipul Kotzebue, avand atitudine impulsiva si agresiva in relatie cu ceilalti caini.
  - tipul Hinman a combinat caracteristicile bune ale celorlalte doua linii si s-au redus defectele; cainii Hinman erau la fel de mari ca cei M'Loot, dar cu proportii si osatura mai bune; linia Hinman a avut un aport important la cresterea calitatii Malamutului "modern".
    Rasa Malamut de Alaska a fost recunoscuta pentru inregistrarea in American Kennel Club (AKC) in 1935, iar acest fapt se datoreaza si eforturilor facute in acest sens de Eva Seeley. In ciuda aparitiei acestor linii cu diferente si asemanari, rasa Malamut de Alaska este acreditata ca fiind una dintre putinele rase foarte apropiate de forma si functionalitatea originala.
    Perioada in care AKC a inregistrat exemplare de Malamut de Alaska (majoritatea de tip Kotzebue) a fost scurta, din cauza ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial multi caini de sanie au fost cedati armatei. La terminarea razboiului, majoritatea acestor caini (printre care si Malamuti) au fost folositi intr-o expeditie in Antarctica. Dupa ce si-au indeplinit indatoririle, soldatii au pus cainii pe un ghetar si l-au dinamitat (respectand ordinele unor superiori abjecti, care au considerat nejustificate cheltuielile necesare intoarcerii lor in SUA). Astfel numarul Malamutilor reproducatori inregistrati a fost redus la minim si ACK, pentru o perioada scurta, a permis inregistrarea Malamutilor fara pedigree, doar pe baza de tipicitate. In zilele noastre Malamutii din linii americane au la baza caini Kotzebue sau exemplare inregistrate la sfarsitul anilor 1940.
(Document preluat de pe site-ul Canisei Lonely Stone - www.alaskanmalamut.ro)

          "Malamutul este o rasa prea rafinata si deosebita pentru ca noi sa incercam sa o schimbam in altceva decat ce au produs secolele de adaptare la conditiile de mediu. [...]
          Problema nu este sa crestem Malamuti mai buni, ci caini la fel de buni ca Malamutul din Alaska."  (Natalie Noris)



© 2006-2008 Copyright "Alaskan Malamut" Balan Sports Association | All Rights Reserved | concept Mariana Vrabie